23 decembrie 2004

SCRISOARE FĂRĂ RĂSPUNS

Ştim cu toţii că rolul crucial al tehnologiilor informaţiei si comunicării a stat la baza demersului revolutionar pentru Uniunea Europeană, al Conferinţei de la Lisabona din anul 2000, care-şi propunea: o economie a U.E. competitivă şi dinamică bazată pe cunoaştere, o creştere economică durabilă şi accelerată şi un sistem de protecţie socială modernizat.
M-am hotărât să vă scriu ca urmare a senzaţiei de frustrare cu care am rămas după ce am înscris Şcoala Normală "Vasile Lupu" Iaşi, într-o bază de date europeană, "MyEurope", în vederea închegării unor colaborări . Am văzut cu această ocazie că cele mai multe şcoli din România, deşi doresc să intre în colaborare cu şcoli din U.E., nu au o pagină Web prin care să se prezinte. Acelaşi sentiment l-am avut şi acum doi ani, când, lucrând la Gr.Şcolar "Virgil Madgearu" Iaşi, la sfârşitul vizitei delegaţiilor din Spania şi Italia, schimbând adresele, la întrebarea " ce www aveţi ? " directorul Gr.Şcolar "Virgil Madgearu" Iaşi a fost nevoit sa spună "nu avem...".
Doresc aşadar, să fac următoarele observaţii şi propuneri:
1. Cred că I.S.J. ar trebui prin CCD Iaşi, să iniţieze în scrierea paginilor Web, profesori interesaţi din fiecare şcoală ce doreşte să intre în astfel de parteneriate. Legarea la Internet şi alcătuirea paginii Web ar fi o deschidere extraordinară pentru fiecare şcoală.
2. Chiar dacă au o pagină Web şi un link, dacă respectiva pagină n-are şi prezentarea şcolii în limba engleză, tot nu este suficient. Este de dorit ca directorii şcolilor să cuprindă în echipele de proiectare şi realizare a site-ului Web şi un bun cunoscător al limbii engleze.
3. Multe sisteme de învăţământ din U.E. practică sistemul e-learning. Există multe O.N.G.-uri şi universităţi în România, care folosesc diverse platforme pentru învăţământul electronic (e-learning). Pentru utilizarea eficientă a A.E.L. ca formă de învăţare la distanţă, trebuiesc instruiţi prin CCD, formatori, care să se ocupe special cu instruirea profesorilor în folosirea AEL. Dotarea şcolilor la ţară cu calculatoare şi folosirea unei platforme e-learning ca sistem de instruire, ar putea rezolva parţial problema deficitului de cadre didactice din mediul rural. Scrierea unui curs de pagini Web sau e-learning fiind un curs tehnic, este o activitate foarte laborioasă, implică folosirea pentru exemplificare a programelor de captură de imagine, grafică, Internet. Aceasta implică resurse materiale, umane şi de timp, mari. Cu ocazia realizării unei predări prin e-learning, fiecare elev îşi poate alege profesorul. Există şi alte aplicaţii e-learning performante: Cisco, Timsoft etc...
Este obligatorie, colaborarea cu Fac.de informatică a Univ."Al.I.Cuza" Iaşi.
4. Există destule oferte de instruire şi schimb de experienţă oferite de O.N.G.-uri specializate în "e-learning şi instruire T.I.C." din România, majoritatea în Bucureşti şi Timişoara prin care ISJ ar trebui să-şi formeze oamenii.
5. Dacă mai sunt profesori care din tradiţionalism nu vor folosi dotarea cu calculatoare a şcolilor, vor trebui să înţeleagă că acum este momentul trecerii la etapa învăţământului programat, deci că li se cere să gândească alt tip de predare, alt fel de evaluare, alt mod de a folosi timpul orei la clasă. Profesorul va trebui să-şi asume roluri noi. Vreau să spun că cel ce va preda un astfel de curs, va trebui sa introducă şi elemente de metodică a predării, pedagogie, sociologie, etică. Cyberspaţiul dă libertăţi dar cere şi multă disciplină, rigoare, virtuţi cu care nu toţi românii stăm grozav de bine.
Temele de instruire propuse (Web, şi e-learning cu particularizare pe A.E.L.) pot fi preocupările unei singure persoane dintr-o şcoală, sau din CCD, nu neapărat profesor de informatică. 03. oct. 2004
Prof. Sebastian Alexandru Şcoala Normală " Vasile Lupu" Iaşi
Domnului Inspector General al I.S.J. Iasi Mihai Dumitriu

2 comentarii:

Gabriela spunea...

Nu fi trist! Se intampla si la case mai mari! Eu sunt absolventa de Informatica si Cibernetica Economica. Deunazi, incercand sa gasesc adresa unui fost profesor, m-am ingrozit cum poate arata pagina unei facultati de profil, care are in ograda sute de ucenici programatori! Nu cred ca priceperea sau mijloacele ne lipsesc, ci initiativa!

danamaria spunea...

Buna ziua!
Am citit scrisoarea dvs si ma bucur ca cineva are curajul sa faca parte din inovatorii invatamantului romanesc la Iasi.
In ultimul timp am avut parte de o serie de experiente complet aiurea. Am sustinut doua lectii pe care le consider extrem de reusite (aceasta este si parerea elevilor cu care comunic extrem de bine si obiectiv)una la clasa a 11a filologie despre statistica in Uniunea Europeana (prezentand un CD realizat de UE absolut superb), alta despre bijectiviattea functiilor utilizand prima data AEL in scoala mea.Ambele ore au fost cotate de inspectorul de specialitate cu satisfacator. Cum putem vorbi despre reforma daca suntem incorsetati de niste bareme evaluative invechite?
V-as invita la o asemenea ora sa vedeti bucuria copiilor cand vin in contact cu informatii noi, atractiv prezentate.
Va invit sa accesati si revista on-line pe care o conduc:
http://www.romanianweek.ro
Dana